Tradiţii


Tuşa Mărie

Tradiţiile şi obiceiurile reprezintă sufletul satului şi păstrarea sa peste vreme. Am stat de vorbă cu tuşa Mărie (Toda Maria) despre însufleţirea satului de odinioară. A povestit despre obiceiurile apuse, din păcate, odată cu îmbătrânirea populaţiei din sat, dar gata oricând să revină în actualitate cu puţin sprijin din partea celor mai tineri.

Mătăhăli – obicei de nuntă

Nuntă tradiţională din Vecerd
Cu toate că a tecut ceva vreme de când în Vecerd nu s-au mai făcut nunţi care să respecte tradiţiile satului, bătrânii din Vecerd îşi amintesc cu plăcere şi în amănunt cum se desfăşurau odinioară aceste evenimente. Povestesc că în seara nunţii fetele şi feciorii din sat jucau „Steagu” la casa naşilor. Steagul era reprezentat de o furcă mai specială care avea ornamente sculptate în lemn pe mâner iar furca propriuzisă era împodobită. Duminica, ziua de după nuntă, două persoane din sat, în special bătrâni, se făceau mătăhăli, adică se costumau în două personaje care îi reprezentau pe miri, şi se duceau cu căruţa împreună cu formaţia din sat la casa naşilor pentru a-i aduce pe aceştia din nou la petrecere. Odată aduşi la căminul cultural unde avusese loc nunta, naşii sunt primiţi de adevăraţii miri. Între timp alţi săteni pregăteau o altă pereche de mătăhăli, de această dată păpuşi confecţionate din paie şi coceni de porumb şi apoi îmbrăcate. După ce naşii au fost primiţi de adevăraţii miri aceste păpuşi mătăhăli erau puse pe o roată care era pusă pe o căroaie şi învârtită. Se spune că astfel se dorea ca mătăhălile să ameţească pentru ca în schimb adevăraţilor miri să le fie calea dreaptă în căsnicie.
Nunta se termina doar după trei zile pentru că lunea era dedicată celor care au gătit şi au servit la nuntă. În această zi, după ce au făcut curăţenie, aceştia se prindeau în joc şi petreceau până târziu în noapte. „Era joc joc, jucau Ridică-te negură de-i lua nevoia”, zice tuşa Mărie.

De Paşti joc la cruce

Săteni în port popular
În ceea ce priveşte sărbătoarea Învierii Domnului petrecerile erau puţin mai rezervate. Dacă în prima zi de Paşi sătenii sărbătoreau în familie prin odihnă, a doua şi a treia zi se organiza joc la troiţa de la intrarea în sat dinspre Agnita. La acest joc, cum de altfel se întâmpla la toate asemenea evenimente, atmosfera era întreţinută de Nea Tovică (Damian Octavian) care chema întreg satul la joc cu taragotul său.


Joc la butea de Crăciun

Petrecerile de iarnă erau pregătite din postul Crăciunului când, la şezători, sătenii învăţau şi repetau colinde. În ajunul Crăciunului feciorii mai tineri din sat mergeau la colindat şi primeau colaci şi carne, iar feciorii mai mari  mergeau cu jocul la toate fetele din sat de la care primeau carne friptă. Când aceştia terminau de jucat toate fetele, mergeau la biserică şi trăgeau clopotul. De multe ori se întâmpla ca ei să termine doar a doua zi dimineaţa, de aceea clopotul lor coincidea cu clopotul care chema sătenii la slujbă.
Din prima zi de Crăciun şi până în cea de-a treia zi într-una dintre casele din sat se organiza „butea”, un eveniment care îi avea în prin plan pe trei feciori din sat. Aceştia erau denumiţi Primar, Crâşmar şi Paharnic, iar locul lor la petrecere era pe o bute. Pentru bute mâncarea era pregătită de mamele celor trei feciori din bunătăţile primite la colindatul şi jocul din ajun.
Ordinea celor trei personaje este cea menţionată, iar importanţa acestei ordini se regăseşte în conducerea cetei de colindători. Colindatul continuă în toate cele trei zile de Crăciun, în prima zi Primarul conduce ceata către casa unei fete pe care el o alege, a doua zi este rândul Crâşmarului să aleagă fata care va fi colindată, iar Paharnicul face acelaşi lucru în a treia zi.
În fiecare dintre aceste zile, după ce se colindă, toţi se întorc la bute unde se prind la joc, însă totul durează doar până la miezul nopţii pentru că după această oră fetele nu mai aveau voie să rămână. Mândria fetelor era dată de portul popular pe care îl îmbrăcau şi care era diferit în fiecare zi. Astfel, în prima zi fetele îmbrăcau foiţe ţesute, în a doua zi foiţe brodate, iar în a treia zi puneau crătinţa.
Jocul era început şi întreţinut în special de „însurători”, feciori care urmau să se căsătorească în viitorul apropiat.
Dintre strigăturile cele mai cunoscute din timpul jocului:

„Aşteaptă mândră că viu
De-aş veni cât de târzîu
Aşteaptă la stâlpu porţii
De-aş veni la miezu nopţii”

„Pe sub mână înc-odată
Să se facă fusta roată
Să se vadă colţîşorii
Să ia dracu toţi feciorii”


Furtul portiţei

Coasta Vecerdului

Obiceiurile de iarnă nu se opresc pentru mult timp, pentru că în noaptea de anul nou feciorii merg „la vrăjit” pe la fetele din sat, iar după miezul nopţii fură portiţele de la curţile fetelor şi fie le duc la feciorul despre care se spune că este sortit fetei, fie le ascund, urmând ca taţii fetelor să le recupereze. Bătrâni îşi amintesc că într-un an toate portiţele furate au fost duse pe coastă (dealul) din apropierea satului unde feciorii au contruit din aceste porţi o colibă, sau că în alt an două portiţe au fost duse undeva în spatele grădinilor şi, pentru că până dimineaţa a nins foarte mult, portiţele au fost recuperate doar după ce a trecut iarna şi zăpada s-a topit. „Atunci nu te suduia nimeni că îi furi portiţa, dar ia apucă-te acum să duci portiţa pe coastă...” concluzionează povestitorul.
În prima zi din an, mamele fetelor se trezeau dis de dimineaţă şi făceau scoverzi pe care fetele le mâncau stând pe gunoi fiind atente din ce parte latră cîinele pentru că acolo se află feciorul sortit ei.


„Ce am avut şi peste ce am trecut noi în tinereţe voi nu aveţi acum, nici nu vă puteţi închipui cât de frumos şi de bine era, chiar dacă am dus-o şi rău”, încheie tuşa Mărie.


Un comentariu: